miercuri, 9 iunie 2010

Locul I mondial la şah, Magnus Carlsen participă la „Turneul Regilor” de la Mediaş, judeţul Sibiu


Evenimentul şahist central al anului 2010 se va desfăşura la Mediaş, în perioada 14 – 25 iunie şi este organizat de S.N.G.N. Romgaz SA în parteneriat cu Asociaţia Clubul de Şah “Elisabeta Polihroniade” .

A patra ediţie a „Turneului Regilor”, care în acest an se va disputa la Medias, îl va avea drept cap de afiş pe șahistul numărul 1 al lumii, norvegianul Magnus Carlsen. Prezenţa în ţara noastră a tânărului jucător de 19 ani, cu un rating FIDE de 2813, se constituie în evenimentul şahist central al anului în România. (http://www.frsah.ro/).


S.N.G.N. Romgaz SA şi Asociaţia Clubul de Şah “Elisabeta Polihroniade” doresc de la această ediţie continuarea tradiţiei începute în anul 2007, odată cu prima ediţie a Turneului Regilor, ridicarea nivelului competiţional al turneului şi mai ales promovarea sportului minţii în România. Anul acesta, au fost invitaţi cinci jucători din topul şahistilor internaţionali împreună cu cel mai bine cotat jucător al României, Liviu-Dieter Nisipeanu (Rating 2672 Locul 59 mondial), păstrând acelaşi format al turneului ca şi în anul 2009.

Mircea Hodârnău, purtător de cuvânt S.N.G.N. Romgaz SA comunică: “Dacă până acum Turneul Regilor, la care au luat parte foste sau actuale glorii ale sportului minţii s-a desfăşurat la Bazna, de data aceasta el va avea loc în noua clădire a Muzeului Gazului Metan, competitorii urmând a fi cazaţi în staţiunea Bazna”. Festivitatea de deschidere este programată pe 13 iunie, iar cea de premiere pe 25 iunie, rundele tur-retur urmând a se juca între 14 - 25 iunie.


© Antonela Sofia Barbu

www.asiiromani.com


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu